Noi, oamenii..

Suntem cei mai deștepți, cei mai înțelepți, nu ne mai încăpem în piele de inteligență, bunăstare, ipocrizie, nu contează pe cine călcăm în picioare,  cei din jurul nostru sunt incolori, inodori și insipizi pentru că nu facem altceva decât să ne folosim de ei pentru a ne atinge scopurile pe

Când..

• am ajuns să ne cramponăm de nimicuri?
• am uitat cum să ne stabim prioritățile?
• am ajuns să ne ”guverneze” alții viața?
• am uitat ce anume ne face fericiți?
• am ajuns să fim ceea ce criticăm?
• am uitat să trăim?

Da, era un timp când franceza mi se părea cea mai frumoasă limbă.

Televizorul tâmpește

Printr-o împrejurare întâmplătoare generată de un eveniment sporadic, m-am trezit cu minunea-n cameră. Renunțasem demult la ideea de a avea un așa obiect de mobilier, dat fiind faptul că ocupă ceva spațiu în minusculitatea de odaie, dar acum n-am avut cum să mă scot. Deh, chiriașul temporar trebuie distrat, în caz contrar existând riscul de a-mi face nervii ferfeliță.

O furnică

Nu cea din fabula lui La Fontaine.. Altă furnică..

O furnică tinerică, frumușică și cochetă se gătea nevoie-mare de-ntâlnirea c-un furnic. Trei rochițe – nu-s frumoase, trei fustițe – nici atât, se dădea de ceasul morții c-o s-arate prea urât.. Pune farduri, pune smacuri, pică și-un strop de parfum și vreo trei ore, nenică, îi trecură ca un fum. În final, grăbită toată, ‘mpiedicată pe-ale tocuri, se-ntâlni cu-al ei furnic,

Multiplele fețe ale durerii

Faptul că nu mai e m-a marcat, chiar mai mult decât mă așteptam. Poate am mai vorbit despre el, poate nu. Dar nu contenesc să mă gândesc la el, în special în ultimul timp. De ce? Poate pentru că, de la începutul anului, au plecat dintre noi atâția cunoscuți sau apropiați ai cunoscuților încât nu-mi vine să cred. Și nu contenesc să mă întreb: de ce oamenii buni? de ce oamenii tineri? DE CE?????? Și de fiecare dată mă gândesc la el..

În ziua înmormântării am încercat să fiu tare, pentru tata – pe care atunci l-am văzut pentru prima dată plângând,

Vedea-te-aş la budă, pe Feisbuc

Toaleta nu mai are nimic de-a face cu ceea ce ştim/ştiam noi despre ea. Nu mai este locul unde îţi analizezi viaţa, unde citeşti presa, unde îţi vin cele mai bune idei şi, mai ales, unde se reface circuitul apei în natură. Şi-a pierdut esenţa..

A devenit această Mecca a fătucilor făcătoare de poze la ţol festiv: izmene transparente, bluzici (mai bine zis cârpiţe) cu vedere la ceea ce natura/plasticianul a dat, tocuri de 15cm pe care merg ca purcica bunică-mii pe gheaţă (vorba fetelor de la Căpâlna – „Ş-are mersu leganatu, lalalalala..”), freză apretată şi pictură murală pe faţă. Se gătesc de

Mai bine taci!

Sunt om, un om simplu, un om ca oricare alt om de pe pământul ăsta. Mă bucur, râd, plâng, mă gândesc la viaţa mea şi la ce aş putea face mai bun cu ea, îmi imaginez lucruri care poate nu se vor întâmpla vreodată, visez să am ceva ce poate alţii au şi eu nu am, ca şi tine, ca şi vecinul meu de la parter, ca şi femeia de servici, ca şi tanti de la ghişeu, ca şi directorul de multinaţională, ca oricare alt om de pe pământul ăsta.

Dar TU care nu mă cunoşti, care mă vezi o dată la nu-ştiu-cât timp, care nu scoţi cu mine decât două cuvinte doar de